Începem astăzi seria noastră de recomandări pe timp de pandemie. Ne-am gândit zilele acestea la ce putem face ca să fim aproape de voi toți, cei care vor să treacă prin această perioadă cu ajutorul fructelor și legumelor, precum și alături de business-urile care oferă produse vegetale. Pentru început vom posta de câteva ori pe săptămână sfaturi utile.
Articolul de azi cuprinde câteva sfaturi în privința alimentației, mai ales pe perioada de pandemie, dar nu numai. Vă este prezentat de o pisică, cea mai în măsură, credem noi, să ne ajute în această perioadă. Știe cum stă treaba cu spălatul și statul în casă și distanțarea fizică. Așadar:
🌱nu goliți rafturile magazinelor: este important, într-adevăr, să luăm mâncare care să ne țină o perioadă mai lungă de timp și care să ne permită să nu ieșim zilnic din casă. În același timp, însă, trebuie să ne gândim și la toți cei care poate nu își permit să cumpere mai multe alimente odată sau care nu pot căra cantități mari de alimente. Cumpărați cu măsură și ajutați-i pe cei mai vulnerabili ori de câte ori aveți ocazia;
🌱procurați-vă cu precădere alimente neperisabile. Recomandăm leguminoase boabe (fasole, mazăre, năut, linte, soia) întrucât acestea înlocuiesc cu brio alimentele de origine animală. Ele sunt pline de proteine, fier și zinc, incluzând totodată, spre deosebire de sursele de origine animală, nutrienți specifici plantelor: fibre, folați, potasiu. Puteți fierbe o cantitate mai mare și să o stocați în congelator pentru a găti de mai multe ori;
🌱asigurați-vă că aveți și surse de grăsimi. Alte alimente neperisabile și nutritive utile în această perioadă sunt nucile și semințele. Două linguri de unt de nuci sau de semințe pot conține aproape 200 de calorii. Acestea reprezintă gustări rapide și delicioase, bogate în grăsimi esențiale și antioxidanți, care pot fi folosite și pentru a prepara sosuri cremoase și untoase;
🌱nu uitați de suplimentele de B12 și D-uri. Puteți lua suplimente de D2, care sunt mereu de origine vegetală sau D3 care poate fi atât de origine animală, cât și vegetală (licheni);
🌱folosiți cu încredere produse congelate. Legumele și fructele nu își pierd nutrienții dacă sunt congelate, ba chiar, uneori sunt chiar mai bogate în nutrienți decât varianta lor proaspătă (https://cnn.it/38U7QCP);
🌱combateți risipa alimentară: nu aruncați dacă ați gătit mai mult decât puteți mânca, nici nu așteptați ca mâncarea să se strice. Puneți în congelator tot ceea ce a fost gătit în exces și nu poate fi consumat înainte de a se altera;
🌱aveți grijă și de alimentația animăluțelor din familia voastră atunci când faceți cumpărături pentru o perioadă mai îndelungată;
🌱pentru rețete puteți apela cu încredere la cel mai mare grup din România dedicat mâncării vegane – Ce mănâncă veganii sau, de ce nu, chiar la noi. Asociația Veganilor din România are în componența sa și un chef vegan, așadar ne puteți scrie oricând pentru sfaturi. 💚
Mai multe sfaturi pentru pandemie, ca cele de mai sus găsiți aici.
Comenteaza