Soarta animalelor crescute in cadrul fermelor industriale este una dintre cele mai presante intrebari etice contemporane. Zeci de miliarde de fiinte constiente, fiecare prezentand emotii si senzatii complexe, traiesc si mor pe o linie de productie.
Animalele au fost principalele victime de-a lungul istoriei, iar tratamentul animalelor domesticite in fabrici industrializate este poate cea mai mare crima din istoria noastra. Drumul progresului uman este pavat cu animale moarte.Chiar si acum zeci de mii de ani, stramosii nostrii din Epoca de piatra erau deja responsabili de o serie de dezastre ecologice. Cand primii oameni au ajuns in Australia, aproximativ acum 45,000 de ani, au condus rapid la extinctia a 90% din animalele de talie mare. Acesta a fost primul impact significant pe care Homo sapiens l-a avut asupra ecosistemului planetei. Nu a fost insa ultimul.
Aproximativ acum 15,000 de ani, oamenii au colonizat America, distrugand in timpul procesului in jur de 75% din mamiferele de talie mare. Numeroase alte specii au disparut din Africa, Eurasia si din multitudinea de insule de-a lungul coastelor lor. Inregistrarile arheologice a multor tari spun aceeasi poveste trista. Tragedia incepe cu o scena ce prezinta o populatie bogata si variata de animale mari, fara vreo urma de Homo sapiens. In a doua scena, oamenii apar, lucru evidentiat prin oase fosilizate impreuna cu niste capete de sageti, si poate un foc de tabara. Scena a treia urmeaza imediat, in care barbatii si femeile ocupa locul central, iar majoritatea animalelor mari, alaturi de un numar important din cele de talie mica, au disparut. Cu totul, sapiens au condus la extinctie a aproximativ 50% din toate mamiferele terestre mari ale planetei, inainte de a planta primul camp de grau, de a crea prima unelata din metal, de a scrie primul text, sau de a bate primele monezi.
Al doilea punct de reper important in relatiile om-animal, a fost revolutia agriculturala: procesul prin care noi am trecut de la fiinte nomade, vanatori-culegatori , la fermieri ce traiau in asezari permanente. Aceasta a implicat aparitia unei forme de viata cu totul noua pe Pamant: animalele domestice. Initial, aceasta dezvoltare poate parea a fi de o importanta minora, deoarece oamenii reusira sa imblanzeasca mai putin de 20 de specii de mamifere si pasari, comparat cu miile de specii care ramasesera “salbatice”. Cu toate acestea, cu trecerea secolelor, aceasta noua forma de viata a devenit norma. Astazi, mai mult de 90% din animalele de talie mare sunt domestice (“talie mare” desemneaza cantarirea a cel putin catorva kilograme). Luati in considerare gaina, de exemplu. Acum zece mii de ani in urma, era o pasare rara, a carei prezenta era limitata la anumite zone a Asiei de Sud. Astazi, miliarde de gaini traiesc pe aproape fiecare contitnent sau insula, cu exceptia Antarticii. Gaina domestica este probabil cel mai raspandit animal pe planeta Pamant. Daca masuram succesul in functie de numar, gainile, porcii si vacile sunt animalele cu cel mai mare succes vreodata.
Din pacate, speciile domestice au platit, fiecare, pentru succesul lor de neatins, prin suferinte fara precedent. Regatul animal a cunoscut o multitudine de tipuri de durere si suferinta de-a lungul a milioane de ani. Cu toate acestea, revolutia din domeniul agriculturii au creat tipuri cu totul noi de suferinta, care doar s-au inrautatit cu trecerea generatiilor.
La o prima vedere, animalele domestice par a avea o soarta mult mai buna decat verii lor salbatici, sau a predecesorii lor. Bizonii salbatici isi petrec zilele cautand mancare, apa si adapost, si sunt constant amenintati de lei, paraziti, inundatii si secete. Vitele domestice, prin comparatie, se bucura de grija si protectia oamenilor. Oamenii le asigura vacilor si viteilor mancare, apa si adapost, le trateaza bolile si le protejeaza de pradatori si dezastre naturale. Adevarat este, insa, ca majoritatea vacilor si viteilor se vor afla, mai devreme sau mai tarziu, intr-un abator. Cu toate acestea, este asta ceva ce le face soarta una mai rea decat a bizonilor salbatici? Este mai bine sa fii devorat de un leu decat sa fii macelarit de om? Sunt dintii unui crocodil mai blanzi decat lamele de otel?
Ce face ca existenta animalelor domestice in cadrul fermeleor sa fie in mod particular cruda, nu este doar modul in care acestea mor, ci de departe, felul in care ele traiesc. Doi factori ce sunt in competie unul cu celalalt, care au modelat conditiile de viata ale animalelor din ferme sunt: pe de-o parte, oamenii vor carne, lapte, oua, piele, puterea de munca a acestora si amuzament; pe de alta parte, oamenii trebuie sa asigure supravietuirea pe termen lung si reproducerea animalelor din ferme. Teoretic, asta ar trebui sa protejeze animalele de o cruzime extrema. Daca un fiermier isi mulge vaca, fara a-i procura apa si mancare, productia de lapte s-ar micsora, si insasi vaca va muri foarte rapid. Din pacate, oamenii pot cauza o suferinta enorma animalelor din ferme in orice alt fel, chiar daca se ingrijesc in acelasi timp de supravietuirea si reproducerea lor. Cauza problemei este ca animalele domestice au mostenit de la stramosii lor slbatici multe dintre nevoile fizice, emotionale si sociale care sunt ignorate in ferme. Este deja o rutina ca fermierii sa ignore aceste nevoi, fara a plati vreun pret din punct de vedere economic. Acestia incuie animalele in custi mici, le mutileaza coarnele si cozile, separa mamele de pui, si creaza monstruozitati prin inmultire selectiva. Animalele sufera enorm, cu toate acestea, continua sa traiasca si sa se inmulteasca.
Nu contrazice asta cele mai de baza principii ale evolutiei Darwiniene? Teoria evolutionista stipuleaza ca toate instinctele si pornirile s-au dezvoltat in interesul supravietuirii si inmultirii. Daca este asa,nu inseamna ca aceasta inmultire continua a animalelor din ferme dovedeste intampinarea tuturor nevoilor lor? Cum poate o vaca sa aiba o “necesitate” care nu este cu adevarat esentiala pentru supravietuire si reproducere?
“Ca sa supravietuiasca si sa se reproduca, vitele salbatice din trecutul indepartat, au trebuit sa comunice, coopereze si sa concureze intr-un mod eficient intre ele.”
Este cu siguranta adevarat ca toate instinctele si pornirile au evoluat pentru a intampina presiunile evolutionare asupra supravietuirii si reproducerii. Insa, cand aceste presiuni dispar, instinctele si pornirile dezvoltate nu se evapora instant. Chiar daca nu mai sunt necesare pentru supravietuire si reproducere, ele continua sa modeleze trairile subiective ale animalului. Nevoile fizice, emotionale si sociale ale vacilor din zilele noastre, cainilor si oamenilor nu reflecta conditiile lor actuale, ci mai degraba presiunile evolutionare pe care le-au resimtit stramosii lor, acum zeci de mii de ani. De ce iubesc oamenii moderni atat de mult dulciurile? Nu din cauza ca in sec 21 trebuie sa ne indopam cu inghetata si ciocolata pentru a supravietui. Mai degraba, aceasta se intampla deoarece, daca, stramosii nostri, din Epoca de piatra, dadeau peste fructe coapte si dulci, cel mai logic lucru era sa consume cat mai multe si cat mai repede. De ce, adesea, conduc barbatii tineri intr-un mod lipsit de precautie, se implica in activitati violente si sparg anumite site-uri confidentiale? Deoarece ei se supun unor decrete genetice antice. Acum 70 de mii de ani, un tanar vanator care isi risca viata, vanand un mamut, iesea in evidenta fata de competitorii si castiga mana celei mai frumoase fete- suntem acum blocati cu aceasta gena macho.
Exact aceeasi logica evolutionara da forma vietii vacilor si viteilor in fermle noastre industrializate. Vitele salbatice din trecut erau animale sociabile. Pentru a supravietui si reproduce, trebuiau sa comunice, coopereze si sa concureze intr-un mod eficient. Ca toate mamiferele sociabile, vitele salbatice au invatat deprinderile sociale necesare prin joaca. Catelusii, pisicutele, viteii si copii, cu totii iubesc joaca deoarece evolutia a implantat aceasta dorinta in ei. In salbaticie, ei trebuiau sa se joace. Daca nu o faceau, nu ar fi invatat talentele sociale vitale pentru supravietuire si reproducere. Daca un pisoias sau vitel s-ar fi nascut cu o rara mutatie genetica, aceasta ii facea indiferenti fata de joaca, si era putin probabil ca acestia sa supravietuiasca sau sa se reproduca, asa cum ei nu ar fi existat daca stramosii lor nu ar fi deprins aceste talente sociale. Intr-un mod similar, evolutia a implantat in catelusi, pisoiasi, vitei si copii o dorinta de nestavilit de a forma legaturi cu mamele lor. O mutatie ce ar fi slabit legatura mama-pui ar fi fost o condamnare la moarte.
Ce se intampla cand fermierii iau acum un vitel tanar, il separa de mama sa, il pun intr-o cusca mica, il vaccineaza impotriva a numeroase boli, ii asigura mancarea si apa, si apoi, cand este suficient de matur, il insemineaza cu sperma unui taur? Dintr-o perspectiva obiectiva, acest vitel nu mai are nevoie de legatura materna sau joaca in vederea supravietuirii si reproducerii. Toate nevoile sale ii sunt asigurate de catre stapanii sai oameni. Dar dintr-o perspectiva subiectiva, vitelul inca simte o dorinta puternica de a crea o legatura cu mama sa, si sa se joace cu alti vitei. Daca aceste dorinte nu sunt indeplinite, ei sufera enorm.
“Abuzul animalelor nu va inceta pana cand nu ne vom opri din a mai consuma carne.” –Peter Singer
Aceasta este lectia de baza a psihologiei evolutionare: o nevoie formata acum mii de generatii continua sa fie simtita in mod subiectiv, chiar daca aceasta nu mai este necesara in prezent , in vederea supravietuirii si a inmultirii. Tragic insa, revolutia din domeniul agriculturii le-a oferit oamenilor puterea de a asigura supravietuirea si reproducerea animalelor domestice, ignorandu-le in acelasi timp nevoile subiective. In consecinta, animalele domestice sunt in mod colectiv cele mai “de succes” animale din lume, si in acelasi timp, ele sunt, individual, cele ce simt cea mai multa suferinta, dintre toate animalele ce au existat vreodata.
Situatia doar s-a inrautatit in ultimele cateva secole, in timpul carora agricultura traditionala a pierdut teren in fata celei industrializate. In societatile traditionale, cum ar fi Egiptul Antic, Imperiul Roman sau China medievala, oamenii avea o intelegere foarte limitata asupra biochimiei, geneticii, zoologiei si epidemiologiei. Prin urmare, puterile lor de manipulare erau limitate. In satele medievale, gainile alergau libere in jurul caselor, ciuguleau viermi si seminte din gramezile de gunoi, si isi construiau cuiburi in hambare. Daca un taran ambitios ar fi incercat sa incuie 1,000 de gaini inauntrul unei constructii inghesuite sau a unei custi mici, o boala aviara mortala ar fi rezultat cu siguranta, omorand toata gainile, precum si unii consateni. Niciun preot, saman, sau doctor vrajitor nu ar fi putut opri aceasta. Dar odata cu descifrarea secretelor pasarilor, a virusilor si antibioticelor, datorita stiintei moderna, oamenii le-au putu supune pe animale la condintii extreme de viata. Cu ajutorul vaccinarii, medicatiei, hormonilor, pesticidelor, sistemelor centralizate de aer conditionat si masinariilor ce hranesc animalele automat, este acum posibil sa ingramadesti zeci de mii de gaini in custi mici si sa produci carne si oua cu o eficienta fara de precedent.
Soarta animalelor in aceste instalatii industriale a devenit una dintre cele mai importante probleme etice ale timpurilor noastre, cel putin din punctul de vedere al numarului imens de animale implicate. In prezent, majoritatea animalelor mari traiesc in ferme industrializate. Ne imaginam ca planeta noastra este populata de lei, elefanti, pinguini si balene. Asta poate fi adevarat pentru National Geographic, din punctul de vedere al filmelor Disney sau a povestilor pentru copii, dar nu mai este adevarul lumii reale. In toata lumea exista 40,000 de lei, dar prin comparatie, exista aproximativ 1 miliard de porci domestici; 500,000 de elefanti si 1.5 miliarde de vaci domestice; 50 milioane de pinguini si 20 de miliarde de pui.
In 2009, erau 1.6 miliarde de pasari salbatice in Europa, numarand toate speciile la un loc. In acelasi an, industria europeana de carne si oua a crescut 1.9 miliarde de pui. Puse la un loc, animalele domesticite din toata lumea cantaresc aproximativ 700m tone, comparate cu cele 300m ale oamenilor, si cu mai putin de 100m tone de animale mari salbatice.
De aceea, soarta animalelor din ferme nu este o problema de alegere a unei parti etice. Aceasta priveste majoritatea creaturilor mari ale Pamantului: zeci de miliarde de fiinte ce au o constiinta, fiecare cu o lume complexa de emotii si senzatii, dar care traiesc si mor pe o linie de productie industriala. Acum 40 de ani, filosoful moral Peter Singer a publicat cartea sa canonica: “Animal Liberation” (“Eliberarea Animalelor”), ce a ajutat cu mult schimbarea opiniilor oamenilor pe aceasta tema. Singer a afirmat ca industrializarea a tot ceea ce tine de ferme este responsabila pentru mai multa durere si suferinta decat toate razboaiele puse la un loc.
Studiul stiintific asupra animalelor a jucat un rol dezastruos in aceasta tragedie.Comunitatea stiintifica si-a folosit cunoasterea acumulata asupra animalelor, in mare, pentru a le manipula vietile intr-un mod mai eficient, in serviciul industriilor create de oameni. Cu toate acestea, aceeasi cunoastere a demonstrat, fara urma de indoiala, ca animalele din ferme sunt fiinte constiente, cu relatii sociale intricate si modele psihologice sofisticate. Poate nu sunt la fel de inteligente ca noi, dar cu siguranta cunosc durerea, frica si singuratatea. Si ele pot suferi, dar si ele pot fi fericite.
Este de mult timpul sa tinem cont de aceste probe stiintifice, deoarece cu cat creste puterea omului, cu atat creste si abilitatea noastra de a rani sau de a ajuta alte animale. De-a lungul a 4 miliarde de ani, viata pe Pamant a fost guvernata de selectia naturala. Acum este guvernata, din ce in ce mai mult, de catre inteligenta umana. Biotehnologia, nanotehnologia si inteligenta artificiala le va permite curand oamenilor sa remodeleze creaturile vii in moduri noi si radicale, ce va redefini insasi sensul vietii. Cand ne apucam sa construim aceasta noua lume, ar trebui sa luam in considerare bunastarea tuturor fiintelor constiente, si nu doar cea a oamenilor.
SURSA: https://www.theguardian.com
Comenteaza